Un fiu de țăran, pe nume Samson, ajunge, prin munca și credința sa – după ce parcurge anevoiosul drum de la fecior de curte, la vătav și arendaș –, boier cu moșie proprie. Rezistă tuturor ispitelor și curselor întinse de alți boieri, explicându-și gesturile și felul de a fi printr-o parabolă, pe care o știa de la dascălul care îl învățase carte: „ …odată un pașă turcesc, cum mergea falnic pe un cal călare, s-ar fi întâlnit cu un biet călugăr, carele de abia se tîrîia pe o cărărușă la vale, tot rugându-se la Dumneḑeu. Pașa îi face semn călugărului să stee și-i zice îngâmfat: «Măi călugăre! Spune-mi cu cine vorbești tu acuma?» – «Eu vorbesc cu Dumneḑeu», îi dă călugărul. – «Apoi dacă vorbesci cu Dumneḑeu, tu trebue să scii, ce face Dumneḑeu», adaoge pașa. – «Sciu, Măria Ta», răspunde călugărul, «și dacă vreai să scii și Măria Ta, apoi îți voiu spune: eaca Dumneḑeu face scări; pe cei ce se redică peste alții oameni cu îngâmfare, el îi coboară, eară pe cei ce se umilesc și nu se îngâmfă, îi înalță; înțeles-ai Măria Ta?»”